Surpriza frumoasa avem pentru voi!
In luna martie, in afara de juriul nostru obisnuit, avem un invitat surpriza care ne va ajuta sa alegem povezidul lunii aprilie :)
Este vorba despre Cristina Andries, redactor-sef la http://mixuldecultura.ro.
Cuvintele prin care isi descrie activitatea la Mixul de cultura se potrivesc de minune cu ce simtim ca facem si noi aici, la Povestind Bucurestiul, asa ca ni se pare natural sa o citam:
"Departe de a fi un arheolog cu experienta, incerc totusi sa redescopar microcosmosurile pe langa care trecem prea grabiti.
Am construit Mixul" (si noi Povestind Bucurestiul) "asa cum incerc sa-mi construiesc viata - adaugand un strop de creativitate unor detalii care fac deliciul suprem al evadarii din cotidian si explorand universurile care se ascund sub mastile oamenilor si obiectelor."
Multumim Cristinei pentru ajutor si cuvintele inspirate si haideti sa bucurestim impreuna!
-------
Primul povezid al concursului (propus de echipa PoveBucu) -> insert your story here 
Povezidurile lunilor urmatoare vor fi alese dintre cele propuse de voi. Intre timp, va asteptam povestile bucurestitoare cu privire la tatuajele lunii aprilie, sub forma de comentarii.
-ro_blue.png)
Comentarii
Unul sigur îi aerian, sigur a uitat ca era vital sa se întîlneasca. Oana ? Fluturi si alte înaripate. Sa facem lobotomie stomacului! Ionut ? Argh, dar respecta casta de viitor flacau, în viziunea lui, Pamîntul este plat (doar între sarcofagele lui si al Oanei).
S-a scurs o ora. De ce nu a respectat sfertul academic ? Timpul este chiar atît de pretios ? Ce i-a întretinut carbunii aprinsi din sosonii lui Ionut, sa astepte O ORA ? În timpul lui Ionut, o ora a însemnat o clipa de agonie sau înzecit extaz ? Îl si vad cum sta cu bratele întinse, cu perfuzii în vene, iar prin furtune, curge timpul. Bleah, muritori de rînd.
Zidul acela sigur stie mai multe, el a fost ucenicul tainic al lui Ionut. Pentru o ora. I-a ascultat framîntarile, ideile, aberatiile, i-a numarat rasuflarile, chiar daca a facut totul cu gura închisa.
Mi-ar placea sa am un zid pe care sa scriu cu ciobul, timpul.
Oana sparge tacerea:
-Si zici ca e un film prost, nu?
Ionut raspunde:
-Nu chiar, doar ca, in ziua de azi, e greu sa mai crezi in asa ceva.
- Hai sa plecam.
- De ce? Unde?
Oana sare brusc in picioarele incaltate cu tenisi si rade:
-Pentru ca m-am plictisit! Hai!
Ionut o urmeaza, vrajit. Mana ei intr-a lui, franturi de cuvinte pe care le spun doar de complezenta, plus acel sentiment mut dintre ei care incepe sa prinda viata, cum ca in curand se va termina intamplarea minunata care i-a adus impreuna. Oana si Ionut nu sunt din Bucuresti. El e din Oradea, iar ea din Iasi.
Se plimba o jumatate de ora pe strazille Bucurestiului. Ionut ii spune Oanei ca o sa piarda trenul. Oana il intreaba: ce vrei sa pierzi, un sarut sau un tren? Ionut rade. Ii cumpara Oanei o floare, o garoafa. Oanei nu-i plac garoafele, dar sunt singurele flori pe care le gaseste Ionut in dupa-amiaza torida de august.
Ionut spune: mi-e teama ca n-o sa te mai vad. Oana raspunde: si mie. Dar, ce chestie, tu oricum nu crezi in filme proaste in care protagonistii se intalnesc intamplator. Ionut raspunde: nu vreau sa fie nimic intamplator cu tine. Oana raspunde: totul e intamplator cu mine.
In spatele unui bloc vechi, Ionut o ia de mana si ii spune: Uite, am sa fiu actor in filmul prost. Peste un an, la - cat e ceasul? 6 jumate - deci la 6 jumate, am sa vin aici si am sa te astept. Daca vii, nu-mi pasa de consecinte, o sa te urmaresc toata viata, cainele tau fidel...
Oana rade. Si Ionut rade, insa ii spune: Uite, promit ca asa am sa fac. Ai sa vii?
Oana se gandeste. Si spune: ai sa vezi. Poate. Poate nu.
Bine, rade si Ionut, o sa vedem noi.
Un an mai tarziu, Ionut tine in mana o floare, o garoafa. E sapte jumate. Oana nu se vede nicaieri. Simte cum petalele se scutura peste el, exact ca intr-un film prost in care s-a lasat sa fie eroul principal. Ce tampenie, isi zice. Cum dracului sa faci asa ceva, in lumea asta atat de tehnologizata? Cum sa isi lase cea mai importanta intalnire din viata sa sa se sfarseasca asa, cu el asteptand in spatele unei cladiri din Bucuresti? Intr-adevar, un film prost, o poveste proasta, un scenariu ridicol si un erou de tot rasul.
Lasa garfoafa jos, ia o piatra si scrijeleste cu ea pe perete, ca un ultim gest patetic, ca tot ceea ce, de altfel, a facut in restul vietii sale de cand a cunoscut-o pe Oana:
"Oana, eu am venit, am stat o ora. Te pup, Ionut.".
*
O zi mai tarziu, Oana citeste ce a scris Ionut. Rade printre lacrimi, rade amar, rade acru, rade vesel, rade trista. Ia floarea uscata de pe jos si murmura, ca pentru sine: tampitule.
Ionut venise cu o zi mai devreme decat trebuia.
O doamna corpolenta plimba un caine de rasa. Dupa ei se tine un maidanez care vrea sa vada cum miroase sub coada unui seaman cu Pedigree.
Trei fete de liceu, care merg la brat, incurca circulatia pe trotuar. Un batran in trening cu cateva plase si o burta de gurmand le apostrofeaza. Nu este bagat in seama.
Langa un zid doarme un boschetar chircit, cu un borcan cu mancare strans la piept. Langa el sta cuminte un maidanez cafeniu cu ochii mari si moi. Da din coada si urmareste cu privirea fiecare trecator.
Un tip la vreo 20 de ani, slab si plin de cosuri dardaie cu un buchet de crizanteme in mana, langa o statuie de bronz. E imbracat intr-un costum mult prea subtire pentru temperatura de afara, iar dupa ce ca tremura are si o grimasa tare nelinistita.
O domnisoara de varsta similara se indreapta inspre el. Ionut, caci asa il cheam pe tanar, se apropie de ea zambind si se balbaie:
- N-nu va suparati, aveti c-c-un ceas?
- E fara 10, raspunde tipa dezinvolt si pleaca mai departe.
Ionut se enerveaza, se inroseste la fata si pleaca de langa statuie, indreptandu-se catre prima femeie pe care o vede.
- Poftim! face el energic si ii intinde florile.
Femeia, speriata, se fereste si ingana pe fuga:
- Nu, mersi...
De undeva din stanga, o doamna la vreo 40 de ani, binevoitoare, ii spune pe un ton placut:
- Nu mi le dai mie?
- Daca le vreti... baiguie Ionut, vizibil mai linistit.
Femeia ia florile, le miroase si intreaba:
- Pentru cine erau?
- Nu mai conteaza, oricum nu mai vine. Stau aici de aproape o ora! raspunde Ionut dezamagit.
- Si de ce n-o suni? Sau nu raspunde? continua ea, cu bunavointa.
- Unu, ca am uitat mobilu acasa, si doi, ca nici nu-i stiu numaru pe de rost, ca ceream la cineva pe strada, ma m-milogeam eu cumva...
- Oh, ce pacat, eh, lasa, o sa mai fie si altele, sa nu te deprimi acum, asa sunt unele femei, dar sa stii ca nu toate! ii spune madama, incurajator.
- Eh, lasati.. s-sa-s-sarumana, se balbaie el si pleaca.
Femeia il urmareste cu privirea.
Ionut nuu pleaca spre casa, ci goneste spre zidul langa care doarme boschetarul. Nervos, cauta ceva in buzunarul de la piept. Scoate un pix si incearca sa deseneze un cerc. Pixul se opune scrisului pe zid, drept pentru care Ionut da cu el de pamant, zdrobindu-l.
- M-M-M-M-FFFF-F-FUT MA-TA!!!! exclama el, nervos.
Boschetarul nici nu se sinchiseste, insa cainele fuge cativa metri mai incolo, speriat. Doamna care il privea, scutura dezamagita din cap si pleaca mai departe.
Ionut priveste in jur, ca un nebun, iar ochii i se opresc asupra unui ghiveci cu un palmier artificial, pozitionat in fara unui restaurant. Copacelul are, la baza, o sumedenie de pietricele albe, de diverse forme.
Din doi pasi ajunge la palmier si apuca rapid o piatra care ii parea lui mai ascutita. La fel de repede se si intoarce la zid, pe care scrijeleste furios:
"Oana, eu am venit, am stat o ora. Te pup, Ionut."
Cobori la metrou, prinzi loc, incerci sa citesti ceva, un copil vorbeste franceza cu maica-sa, te uiti la ceas, nu ai timp acum, poate diseara. Din metrou sari in 386, te uiti din nou la ceas, ba poate aveai timp, ba mai degraba nu, nu conteaza, oricum momentul e ratat. Te uiti in directia lui de la aceleasi cateva strazi distanta ca in fiecare dimineata, dar ti-e greata, nu-ti prieste micul dejun asa devreme, nici nu stii de ce te mai chinuiesti sa mananci, iti pui castile ca sa-ti astupe gandurile pentru ca nu ai stomacul pentru gandurile astea chiar acum...
„Buna dimineata”
„Da, sigur ca da”
„Inca nu”
„Imediat”
„La revedere”
„Pe maine”
Sari din 386 la statia de unde stii deja ca nu va mai inainta decat cu 2 milimetri pe minut. Ai timp, daca mergi pe jos, sa te hotarasti daca treci azi pe-acolo sau nu. Poate nu. Pui castile, dai mai tare, dai mai incet, le scoti, nu exista stare pentru nimic zilele astea... mai bine ai avea si tu baterii sa le pui si sa le scoti cand poftesti, cand e nevoie.
Inscriptia e tot acolo, ninsa, plouata, batuta de soare si de fiecare data cand treci prin fata ei ti se pare ca toata lumea de pe strada stie ca tu esti fata de pe perete, in vazul tuturor, ca vecinul de vizavi probabil a vazut tot, si cum v-ati intalnit prima oara, si cum zambeati amandoi ca prostii, si cum el a venit, a stat o ora, apoi a facut inscriptia aia pentru ca altfel nu ar fi avut cum sa-ti mai spuna ceva, si ca tu ai venit si te-ai holbat la ea cu orele in dimineata urmatoare, cand erai sigura ca el nu are cum sa fie acolo, si cum treci pe langa ea in fiecare seara, si cum, si cum. Si probabil se distreaza copios pe seama voastra. Probabil are pe cineva in casa caruia ii spune de fiecare data „Iar trece fraierul ala pe la zid sa vada daca i-a raspuns mironosita” Si tot asa. Chiar, oare mai trece?
RSS pentru acest articol.