Povestind Bucurestiul

Se renoveaza caminul A undeva in Grozavesti. Vor sa schimbe geamurile. Pe hol sunt depozitate termopanele. In camera ma plictisesc. Vreau sa  fac o noua  fotografie si reinventez. Reinventez focul in fotografie. As zice ca sunt cleptoman numai ca eu umblu numai dupa profit artistic. M-am furisat pe holul caminului, indreptandu-ma spre geamuri, le-am bagat doua cate doua in camera (6 in total), fara sa fiu vazut de careva student - cu gandul ca, dupa ce imi voi fi terminat treaba, le voi inapoia. Nu aveam de gand sa trezesc suspiciuni. De altfel, sunt precaut in tot ceea ce fac.

Vazut cu geamurile in camera, am format cubul, l-am alimentat cu cateva zeci de cursuri (statistica & psihologie sociala) apoi le-am dat foc. Am stins lumina si am inceput sa fotografiez focul prins in sticla... Realmente ma jucam cu focul, ca dupa cateva minute sa ma joc cu nervii. De altfel, cand actionez, sunt destul de impulsiv, nu sunt deloc brain orientated. Dar compensez mereu cu ceea ce urmeaza - adica reusesc sa ma scot din rahatul in care intru. Geamurile au inceput sa crape. Nu m-am panicat. E una din calitatile mele - de a nu ma panica in momente de criza. Ce usurare! Am stins repede instalatia, am demontat-o si am cazut pe ganduri.

Dupa o vreme a inceput paranoia. Sa le arunc pe geam, in Dambovita, sa le toc maruntel cu ciocanul? Nici una nu imi era pe plac. Faza cu ciocanul cazuse destul de repede si asta pentru ca geamurile erau destul de rezistente - iar ca sa le fac bucatele ar fi implicat mult timp si mult zgomot. Sa le arunc in Dambovita? Apoi, in fiecare an cursul  este secat pentru a fi curatat. Si daca or sa gaseasca geamurile si or sa le identifice cu cele de pe palierul de la etajul 4? Aveau un soi de cod lipit. Si apoi investigatii... Chiar nu aveam chef de complicatii pe vreme de licenta. Asa ca am scos trolerul, l-am ghiftuit cu geamurile crapate, si am planuit o mica "evadare" din cotidian. Ma gandeam pana si la portar si camera de inregistrat de la intrarea in camin. Daca o sa trezesc suspiciuni? Daca or sa ma intrebe ce am in valiza, si de ce ma chinui atat de tare sa o car? (ce-i drept, era cam greu trolerul). Nici nu ma gandisem sa iau un taxi. Ma indreptam greoi spre Gara de nord, haraind trolerul dupa mine, si asta pentru ca, dupa vreo 300 de metri de tras la troler, datorita greutatii termopanelor, rotitele cedasera.

Care era planul? Sa ajung in Gara de Nord, sa iau primul tren si sa arunc trolerul din mers, ori undeva prin Ploiesti. Ajuns in gara, transpirat si cu mainile rupte de la atata tras, am aflat uimit ca intre 12 si 5 dimineata nu circula nici un tren. Ce sa fac? M-am indreptat spre sala de asteptare, cu geamurile dupa mine, cu gandul ca o sa stau 4 ore, o sa iau primul tren si o sa scap de necaz. Cand am intrat, m-a pocnit un miros de moarte, de batranete si de suferinta. Toti betivii, leprosii si batranii se adunasera in acea mica sala. Am stat cred ca pret de 20 de minute, apoi am plecat. Ma deprima gandul ca o sa trebuiasca sa impart sala de asteptare cu oameni suferind. Eu sunt un fandosit, pretentios cu aere si nesuferit. Urma sa bat capitala in lung si in lat in cautarea unui container in care sa  las gemuletele. Am mers prin ganguri, prin spatele blocurilor de langa gara. Am lasat langa un tomberon 2 geamuri, apoi am mers mai departe in cautarea unor noi locatii. Dezolat, obosit m-am asezat pe o margine de gard, m-am pus cu picioarele pe troler si mi-am apris o tigara. Inca patru geamuri si paranoia oricum o sa continue. Or sa ma descopere, or sa ma exmatriculeze. Am ajuns la Victoriei si, in spatele unor casute- garajuri, am lasat si restul de geamuri... Stiu ca de geamantan m-am descotorosit undeva pe langa Th. Aman. L-am aruncat intr-un container. Se construia la o casa. Mi-am sunat un coleg de facultate, rugandu-l sa ma gazduiasca. Nimeni nu a constatat lipsa geamurilor. Am scapat cu basmaua curata.

Apoi m-am intalnit cu Ioana sa ii povestesc pataniile, am cazut din copac si mi-am rupt mana (alta poveste).